Creste si in Romania! Acest copac denumit si „arborele vietii” a surprins deja cativa medici… Iata de ce

Mesteacănul, denumit și arborele vieții, este originar din Siberia, însă crește și la noi în zonele de dealuri și câmpii. Seva de mesteacăn este cunoscută pentru capacitățile sale deosebite care au fost testate de-a lungul anilor prin numeroase studii medicale și se poate utiliza atât intern, cât și extern.

Iată câteva dintre nenumeroasele efecte binefacatoare ale sevei:

– Este un foarte bun tonic fizic și psihic. Pentru efecte benefice se administrează 2 ml de câte 2 ori pe zi, dimineața și seara, timp de 3-4 săptămâni la adulți, iar la copiii peste 10 ani, 1 ml de două ori pe zi, în acelaşi interval.

– Mesteacănul conține principii active care au acțiune diuretică, antiinflamatoare și antibacteriană, prin urmare se poate utiliza în tratarea și prevenirea cistitei. Se recomandă consumul a câte 1 litru pe zi , timp de 2-3 săptămâni.

– Combate reumatismul, dacă se administrează 1 litru pe zi timp de 3 săptămâni, iar pentru intensificarea efectului se pot aplica și cataplasme cu pulbere de scoarță de mesteacăn.

– În bolile de ficat, este ideal consumul a câte o cană de suc proaspăt de mesteacăn sau infuzie de mesteacăn de cel puțin 3 ori pe zi.

– Poate combate părul gras dacă se întinde seva pe păr înainte de spălare. Efectele vizibile se observă după aplicarea de 5-6 ori la 2-3 zile . Astfel, părul va fi mult mai sănătos, mai rezistent și mai strălucitor.

– Seva de mesteacăn concentrează toate substanțele nutritive necesare creșterii arborelui: glucoza și fructoza ( conferă gust ușor dulceag ), aminoacizi, vitamina C, minerale ( calciu, magneziu, mangan, zinc, fosfor , sodiu, fier ). Acești nutrienți se află în proporții optime și se asimilează cu ușurință în organism. O poți procura de la plafar.

Colici renale, litiaza renala – se beau intre orele 8-12, dimineata, pana la 600 ml de seva proaspata de mesteacan, in cure de minimum 5 zile. Are efecte foarte puternice de dizolvare a calculilor renali, de stimulare a activitatii rinichilor si implicit a diurezei.

Intoxicatii cronice – se face o cura de o saptamana, in care se bea jumatate de litru de seva pe zi, de preferinta dimineata, pe stomacul gol. Procedura se recomanda la inceput de primavara, persoanelor care sufera de: guta, reumatism, dermatoze diverse, colita de putrefactie.

Cresterea parului – dupa spalarea parului cu sampon, se face o clatire dublata de un masaj la radacina, cu seva proaspata de mesteacan (procedura dureaza 10 minute), dupa care parul se mai clateste o data cu apa curata.

Combate guta
Artrita se poate ameliora cu ajutorul curei pe bază de sevă de mesteacăn, administrată pe parcursul a trei săptămâni (un litru pe zi). Efectele antireumatice ale sevei sunt amplificate prin aplicarea externă de cataplasme cu pulbere de scoarţă demesteacăn pe articulaţiile afectate. Acelaşi tratament se foloseşte şi pentru tratarea cu succes a gutei.

Elimină pietrele la rinichi

Pietrele la rinichi pot fi eliminate printr-o cură de 20 de zile cu sevă de mesteacăn, pe care o puteţi găsi în magazinele cu specific naturist. În prima zi se consumă 0,5 litri, în a doua zi, 0,6 litri, până ajungeţi în cea de a cincea zi la un litru, cantitate ce se va bea vreme de zece zile, după care scade gradat cu câte 0,1 litri pe zi, aşa încât în ultima zi de cură să se consume din nou 0,5 litri de sevă.

Psoriazisul şi-a găsit leacul!

Se pun pe leziunile produse pe piele comprese cu sevă de mesteacăn, ce se ţin vreme de o oră. În paralel se face o cură internă cu câte un litru de sevă pe zi. Efectul antibacterian se va face simţit din plin la nivelul pielii afectate!

De ajutor în obezitate

Seva de mesteacăn are o extraordinară forţă de a purifica organismul. Un litru pe zi din acest remediu, consumat intern, elimină apa suplimentară din organism, amplifică tranzitul intestinal şi accelerează metabolismul.

Asociat cu o dietă săracă în carne, grăsimi şi dulciuri, remediul este ideal pentru o cură de slăbire, ajutând la scăderea accelerată în greutate, fără a pune în pericol sănătatea (seva de mesteacăn conţine acizi organici, săruri minerale de potasiu, calciu, magneziu şi cupru, vitaminele B şi C).

Cum obţinem seva miraculoasă

Dacă vreţi să preparaţi singuri seva de mesteacăn, colectaţi seva în lunile martie şi aprilie, atunci când copacul revine la viaţă. Se obtine prin sfredelirea in adancime (4-8 cm) a trunchiului sau, mai bine, a unor ramuri tinere viguroase, din care va incepe sa curga un lichid limpede, cu gust acrisor-dulceag: seva de mesteacan.

Aceasta operatiune se face numai cu mestecenii maturi, iar dupa colectarea a 250-500 ml de seva (1-2 cani), se unge imediat orificiul cu rasina, pentru a opri scurgerea, care altfel ar afecta vitalitatea copacului. După colectare, seva va fi strecurată cu ajutorul unui tifon.

Este necesar ca, după ce se încheie colectarea, crestătura făcută în trunchi să fie acoperită cu ceară, răşină sau smoală, pentru ca astfel mesteacănul să nu fie supus la unele infecţii ce se pot strecura prin acea crestătură, ferindu-l de boală sau chiar de uscare şi de moarte.

Modul de administrare

Seva de mesteacan se consuma pe cat posibil imediat dupa recoltare, cand inca este foarte proaspata, iar vitaminele, enzimele si alte substante organice complexe din compozitia sa nu sunt oxidate.

Pentru tratament se recomandă 0,5-1 litri pe zi la adulţi, în timp ce pentru copiii între 8 şi 12 ani, 200-500 ml pe zi sunt suficienţi, iar pentru cei între 4 şi 8 ani, numai 100-300 ml pe zi. Durata curei nu este condiţionată, de obicei, decât de perioada în care seva e secretată de copac.

Trucul simplu prin care o femeie a reusit sa stranga bani pentru o garsoniera, desi avea de tinut 2 copii in facultate. Metoda ei a facut inconjurul lumii…

Economiile se fac cu multă răbdare, dar și cu sacrificii. O femeie susține, însă, că a găsit cea mai simplă metodă de a strânge bani.

Marie C. Franklin este o jurnalistă americană care vrea să îi învețe pe oameni să economisească bani mai ușor. Metoda ei a fost preluată de site-ul time.com și s-a viralizat rapid.

Marie a povestit că, în urmă cu 12 ani, a luat o decizie care a schimbat relația ei cu banii. În loc să cheltuiască fiecare bancnotă de 5$ care îi cădea în mână, a ales să înceapă să le economisească.

„La acea vreme, aveam două fete la colegii private și, ca să fiu blândă, eu și soțul meu eram foarte stresați financiar. Atunci mi-am dat seama că dacă pun deoparte fiecare bancnotă de 5$ pe care o primesc rest pot să controlez mai bine economiile pe care le aveam atunci, iar strategia a dat rezultate. Fetele au terminat colegiul și sunt amândouă căsătorite acum. În plus, am economisit aproximativ 36.000 $ în hârtii de 5$. Cea mai bună parte a planului meu este că și tu poți să îl urmezi. Tot ce trebuie să faci este să îți iei angajamentul să pui deoparte cei 5$”, a scris Marie C. Franklin pe time.com.

Cele mai bune metode de a economisi bani

Dacă vrei să te bucuri de economiile tale, este important să rămâi fidelă angajamentului de a pune deoparte o sumă de bani. Ideal ar fi să îți faci un cont de economii și să transferi acolo 10% din salariu. Știm cât de greu este să faci asta, așa că încearcă să strângi câte 5 lei în fiecare zi. Chiar dacă nu vei simți imediat că te poți baza pe acești bani, în timp se vor dovedi de folos.

Este important să îți faci un plan de cheltuieli și să îl respecți. Alocă-ți o sumă de bani pe care să o cheltuiești săptămânal și încearcă să nu o depășești sub nicio formă. Nu mai mânca în oraș, ci gătește acasă și ia-ți mâncare la serviciu. Așa vei putea face și alegeri culinare mai sănătoase.

În loc să dai bani pe cafea în oraș, mai bine ți-o faci acasă. Chiar dacă nu costă mult, pe termen lung, vei vedea diferența.

Controlează-ți emoțiile. Cei mai mulți oameni cumpără lucruri de care nu au nevoie când sunt supărați sau deprimați. În loc să mergi în magazine în astfel de momente, sună-ți un prieten și ieși cu el la o plimbare. Te vei descărca de emoțiile negative.

Mi-am curatat singura dintii acasa, in doar o saptamana! Niciodata nu i-am avut atat de albi! Uite ce am baut in fiecare dimineata

Tartrul este unul dintre principalele motive din cauza caruia apar cariile.

Inlaturarea lui se poate face prin periaj, insa chiar si asa dintii nu raman complet curatati, iar acest lucru duce la aparitia problemelor.

Exista insa o solutie simpla si eficienta cu ajutorul careia puteti rezolva aceasta problema chiar din confortul proprie case. In plus, este si ieftina.

Aveti nevoie de o lingurita de bicarbonat de sodiu, o lingurita de suc de aloe vera, jumatate de lingurita de sare si jumatate de ceasca de apa oxigenata.

Amestecati toate aceste ingrediente intr-o cana dupa care faceti gargara timp de 20 de minute cu amestecul rezultat. Ulterior periati. Repetati procedeul o data pe zi.

Veti observa primele rezultate inca din prima saptamana, iar dupa a doua saptamana deja dintii vor fi curatati aproape complet.

Ai bataturi asemanatoare cu acestea pe talpa? Iata cum le poti trata chiar la tine acasa!

Calusurile si bataturile sunt zone de piele ingrosata, intarita, moarta. Ele se formeaza pentru a proteja pielea si alte structuri de sub piele de presiune, frictiune sau traumatism.

Pot avea o culoare galbuie sau spre gri, pot fi mai putin sensibile la atingere decat pielea inconjuratoare si la contact pot avea un aspect rugos (neregulat). Calusurile de pe maini si picioare la persoanele active sunt normale. Acestea devin o problema cand cresc suficient de mult pentru a fi dureroase.

Cum prevenim formarea calusului:

Este mult mai usor sa prevenim aparitia calusului decat sa il tratam. Calusul poate sa dispara atunci cand fortele de presiune/frecare sunt indepartate sau minimalizate. Trebuie sa purtam o incalatminte comoda, potrivita marimii si formei piciorului. Medicul va poate sfatui sa putati incaltaminte terapeutica sau insertii.

Daca nu este indepartat calusul se ingroasa, se crapa si se poate transforma in cele din urma intr-o ulceratie, ce se poate infecta. Nu incercati niciodata sa va taiati singuri bataturile sau calusul format.

De asemenea, nu incercati sa indepartati calusul sau bataturile cu substante chimice, deoarece aceste substante va pot provoca arsuri. Intrebati medicul dumneavoastra curant in legatura cu tratamentul calusului si al bataturilor.

Folosirea unei pietre ponce, in fiecare zi, dupa ce v-ati spalat pe picioare, va poate ajuta sa preveniti dezvoltarea calusului. Dati cu o lotiune hidratanta imediat dupa ce ati folosit piatra ponce. Persoanele cu circulatie sangvina periferica deficitara, trebuie sa isi examineze zilnic picioarele.

Avertisment dur al medicilor: „Nu mai consumati acest aliment”

Cercetătorii de la Universitatea Harvard, din Marea Britanie, trag un semnal de alarmă în legătură cu consumul unui aliment pe care îl includem în sistematic în regimul nostru și care nu ne face deloc bine.

Este vorba despre laptele degresat, pe care cea mai mare parte din populația globului îl consumă pornind de la premisa că este unul dintre cele mai sănătoase alimente, însă, de fapt, acest produs este în detrimentul sănătății organismului.

Medicul David Ludwig precizează într-un studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicilor Pediatri din America, faptul că persoanele care nu consumă lapte gras, ci lapte degresat, au tendința de a compensa lipsa grăsimilor cu… zahărul. După cum se știe, consumul excesiv de zahăr, cu alte cuvinte dacă depășiți doza zilnică de zahăr, duce la boli grave în organism cum ar fi: obezitate, diabet și multe altele. Acesta este motivul pentru care Departamentul de stat din SUA recomandă renunțarea la băuturile carbogazoase și cu îndulcitori. Pe de altă parte, aceeași instituție reomandă și consumul, de trei căni de lapte pe zi, scrie Unica.ro.

Conform lui Ludwig această recomandare nu este tocmai inspirată tocmai pentru că, în încercarea de a evita grăsimile, populația cumpără lapte degresat, pe care, pentru a compensa lipsa consistenței, îl îndulcește cu zahărul extrem de periculos.

Pericolele laptelui degresat

Există numeroase studii care arată faptul că produsele lactate fără grăsimi sunt mult mai dăunătoare decât produsele lactate cu grăsimi.

Sunt grăsimile ”trans” și cele rafinate și polinesaturate din uleiurile vegetale (cum ar fi uleiul de porumb, soia, floarea soarelui sau canola), care nu sunt recomandate în doze mari, însă sunt și cele pentru care este recomandat consumul moderat, cum ar fi grăsimile fin laptele de vacă, de capră sau de alte animale, ori laptele de cocos.

Deși grăsimile saturate din lapte au fost multă vreme blamate, fiind considerate responsabile pentru numeroase boli, în special cele cardiovasculare, Ludwig susține în studiul publicat în Jurnalul Asociației Medicilor Pediatri din America faptul că nu există dovezi clare, concludente, în acest sens.

În plus, se pare că există beneficii mai mari pe care le aduce laptele cu grăsimi saturate, comparativ cu laptele fără grăsimi. În starea cea mai pură a laptelui, adică cea crudă, obținută imediat după recoltarea laptelui organic, acest aliment este mult mai bun pentru că ajută la o mai bună absorbție a vitaminelor în organism, reduce riscul de cancer al vezicii urinare și, în mod paradoxal ajută la slăbit.

Te strang pantofii? Afla cum sa ii largesti cu produse pe care le ai deja la tine in casa!

Sigur ti s-a intamplat macar o data sa iti doresti mult sa porti niste pantofi, dar care te strang si asta te incomodeaza foarte tare.

Nu este deloc recomandat sa porti pantofi stramti, intrucat pot aparea multe probleme.

Mai jos ti-am pregatit niste sfaturi de care te poti folosi cu incredere ca sa ii largesti.

1. Incalzeste-i

Stim cu totii, din scoala, ca – la caldura – lucrurile se dilata. Seteaza-ti uscatorul de par pe temperatura medie, pune-ti in picioare niste sosete groase, incalta-te si plimba uscatorul de par pe suprafata pantofilor. Misca-ti picioarele in interiorul pantofilor, astfel incat acestia sa le largeasca. Dupa ce incepi sa te simti bine in ei, mai tine pantofii in picioare pana cand se racesc. Repeta procesul pana cand pantofii ti se vor potrivi de minune. Daca pantofii sunt din piele, aplica-le inainte crema speciala de pantofi, astfel incat sa nu se usuce de la caldura.

2. Poarta-i prin casa

Poarta prin casa pantofii care nu-ti vin foarte bine, eventual cu o soseta, astfel incat acestia sa se largeasca. Scoate-i atunci cand nu mai poti suporta si repeta procedeul pana cand iti vor veni.

3. Da-le cu alcool

Suna dubios, insa alcoolul poate inmuia pielea pantofilor. Tine un tampon de bumbac imbibat in alcool, in interiorul pantofilor, in zonele care te strang, apoi incalta-te si mergi prin casa timp de 10 minute. Este recomandat sa fii incaltat si cu o pereche de sosete groase.

4. Ingheata-i

Apa se extinde atunci cand ingheata, asa ca poti beneficia de pe urma acestei proprietati. Umple pe sfert cu apa doua pungi alimentare, pe care sa le asezi in pantofii care nu-ti vin. Apoi baga-i in congelator. Scoate-i cand apa a inghetat, lasa pantofii sa se “incalzeasca” si poarta-i prin casa. Repeta procedeul pana cand iti vin. Atentie, sa nu se scurga apa in pantofi.

5. Foloseste sanuri

Daca nu ai in casa sanuri care sa pastreze forma pantofilor, poti sa apelezi la sosete, sau ziare rupte.

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci ciorbă în fiecare zi. V-ați fi așteptat la aceste efecte?

Fie că e supă sau ciorbă, cremoasă ori clara, acest fel de mancare, intrat la un moment dat în dizgrația multora, își recapătă încet-încet popularitatea de care se bucura pe vremea bunicilor! Asta deoarece puține feluri de mâncare se încadrează atât de bine în preferințele noastre culinare precum supa.

Se prepara relativ repede și usor, e bine tolerată de sistemul digestiv, potolește foamea și e benefica pentru sanatate. Suficiente motive ca s-o incluzi in meniul zilnic, explică cei de la Sfaturi Băbești.

Pare amuzant, dar ciorba este preparatul cel mai des recomandat de nutriționiști persoanelor care doresc să adopte un stil de viață sănătos și să slăbească.

Ciorba este ușor de digerat și conține atât carne – în cantitate moderată -, cât și diverse legume și zarzavaturi.

Consumată zilnic, aceasta ne oferă o bună parte din nutrienții necesari și ne ajută să eliminăm kilogramele în plus, scrie Realitatea.net.

Diverse combinații pentru toate vârstele

Poate fi savurata aburinda sau rece, vara sau iarna, poti s-o gatesti de post, sa adaugi aproape orice fel de legume vrei, e potrivita si pentru bebelusi, si pentru bunici, iar fiecare dintre noi o poate reinventa adugand tot felul de ingrediente: crutoane, branza rasa, ulei de masline, mirodenii exotice etc.

De ce să mănânci supă în fiecare zi

Dacă nu ai făcut-o până acum, trebuie să știi că majoritatea nutriționiștilor recomandă consumarea supelor sau ciorbelor în fiecare zi! Asta deoarece sunt o sursă excelentă de viamine și minerale, reglează tranzitul intestinal datorită fibrelor din legume. În plus, trebuie să știi că supele pot deveni un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele, datorită faptului că, în general, au un conținut scăzut de calorii.

Dieta cu supă

Supele de legume au calorii puține, dar sunt bogate în apă, ceea ce poate însemna că te vei sătura și mai repede! De preferat ar fi ca în fiecare zi să-ți schimbi supa, pentru a introduce în alimentație diverse legume de care are nevoie organismul tău!

Totul despre dieta Rina. Te ajuta sa dai jos pana la 25 kg in 3 luni. Mancarea de baza: micul dejun. Iata pasii

Dieta Rina este un regim disociat de 90 de zile, care te ajută să slăbeşti între 18 şi 25 de kg în 3 luni. Ai voie să mănânci orice, însă nu combinat!

Te pregăteşti intens pentru sezonul cald? Vrei să fii în formă maximă şi să întorci toate capete când apari la plajă. Nimic mai simplu. Dieta Rina te ajută să-ţi modelezi corpul exact aşa cum îşi doreşti. Trebuie doar să ţii cont de reguli şi să respecţi cu stricteţe etapele dietei.

Astfel, în ziua de proteine este obligatoriu să consumi numai proteine, în cea de legume- legume de toate felurile, în ziua de carbohidraţi poţi mânca pizza şi paste dar doar cu legume fără nici un fel de proteină, iar în ziua de fructe veţi mânca numai fructe.

În dieta Rina ciocolata este obligatorie! Ciocolata neagră îmbunătăţeşte starea de spirit şi este benefică inimii, deoarece conţine substanţe care scad nivelul colesterolului.

Este foarte important să nu sari niciodată peste micul dejun. Acesta se bazează, pe toată durata dietei Rina dar şi după încheierea acesteia, pe fructe. Astfel, în fiecarea dimineaţă trebuie să mănânci 2 fructe de acelaşi fel. Pot fi kiwi, mere, prune etc. Pe lângă acestea poţi consuma o cafea sau un ceai fără zahăr.

DIETA RINA Ziua 1– bazată pe proteine.

Puteţi mânca pui, curcan, porc (fără grăsime) şi peşte, preparate la grătar sau fierte. Pe langă carne, mai poţi mânca 3 ouă fierte şi diferite tipuri de brânză. Poţi complete masa cu salată,
în orice cantitate, precum şi o singură felie de pâine. este indicat să consume şi un bol de supă simplă, adică doar zeama. La cină se mănâncă aceleaşi preparate de la prânz însă în cantitate înjumătăţită, fără pâine şi supă.

DIETA RINA Ziua 2: – ziua legumelor.

Se pot mânca toate tipurile de legume, chiar şi cartofi (neprăjiţi), crude sau gătite fără ulei, asezonate cu sosuri naturale.

DIETA RINA Ziua 3: – ziua de carbohidraţi.

După micul dejun format din cele două fructe, poţi mânca diverse tipuri de paste fierte chiar şi pizza, la care poţi adăuga sosuri de tomate şi legume în cantităţi mici.La cina poţi savura ciocolată neagră sau poţi consuma produse de patiserie . Se mai poate mânca o felie de tort sau îngheţată, însă nu mai mult de trei linguriţe.

DIETA RINA Ziua 4: – ziua de fructe.

Poţi mânca orice fel de fruct, la fiecare două ore, pe parcursul întregii zile.

După cele patru zile trebuie să reiei ciclul, până ajungi la finalul celor 90 de zile. Este indicat ca la fiecarea 30 de zile să ai o zi în care să bei doar apă. În cazul în care nu poţi, sari peste această zi şi reiei regimul.

La finalul dietei Rina poţi începe să mănânci normal. Este de preferat ca pentru o perioadă, una dintre mesele tale să fie formată doar din fructe.

20 de copii cu cei mai frumosi ochi din lume. Ma topesc cand ii vad pe cei de la numarul 7 si 20!

Se spune că ochii sunt fereastra către suflet și că fiecare persoană are ochii unici. Ochii fac parte din corpul nostru și să o privește pe persoana iubită în ochi este cel mai frumos sentiment. Însă, sufletele unora strălucesc pur și simplu mai mult decât ale celorlalți.Unele persoane au ochii atât de frumoși și unici încât te vei pierde în ei. Iată câțiva dintre ei:

1. Părul roșcat și ochii albaștri sunt o combinație excelentă!

Arată ca o prințesă din basme și este atât de inocentă încât îți vine să o mănânci.

2. Acești ochi sunt într-adevăr pătrunzători!

Acești ochi îți pot da lumea peste cap oricând doar printr-o singură privire. Aș privi-o non-stop.

3. Surorile cu ochi superbi.

Wow! Fata din dreapta are un ochi de o culoare și celălalt de altă culoare. Parcă este un cățel husky.

4. Oare ce culoare sunt ochii acestei fetițe?

Sunt pe alocuri aurii, dar în mare parte sunt verzi. Oricum au o culoare foarte specială, nu în fiecare zi vezi o asemenea culoare a ochilor.

5. Ochii căprui pătrunzători.

La unele persoane nici nu îți poți da seama unde se termină pupila și unde începe culoarea.

6. Poate fi lejer model.

Cu acești ochi parcă de gheață și cu acea fața angelică, întrunește toate caracteristicile unui model.

7. Wow! Aceasta este o imagine uimitoare.

Nu știu dacă acești ochi sunt măcar reali, însă arată uimitor. Iar contrastul cu pielea închisă la culoare este formidabil.

8. Uite-te la acest copilaș.

Presupun că zâmbetul pornește de la ochi și se răspândește pe restul feței. În mod cert este tare adorabil.

9. O culoare incredibilă!

Acest gri nu este prea des văzut mai ales la ochi. Este exact griul unei pietre.

10. Această micuță are cei mai mari ochi pe care i-am văzut vreodată.

Dar și cea mai frumoasă culoare de verde din lume.

11. Ei bine, este surprins de ceva.

Eu sunt mai surprinsă de frumusețea ochilor lui!

12. O, Doamne! Este pur și simplu uimitor!

Mi-ar plăcea să am ochi ca ai lui! Sunt absolut fabuloși.

13. Sclipirea din ochi.

Această fetiță are ochii atât de strălucitori încât seamănă mult cu reflexia soarelui în apă.

14. Contrastul dintre ochii acestei fetițe și ochii băiatului din spatele ei este uimitor!

Să nu mai spun de pielea castanie care face totul și mai frumos.

15. Ce culoare crezi că sunt acești ochi? Turquoise sau albastru marin?

Oricare ar fi culoarea lor ,fotograful nu a depus prea mult efort pentru a-i scoate în evidență.

16. Cred că această fată are ochii de culori diferite.

Este o sirenă veritabilă.

17. Ochii ei sunt cu atât mai frumoși pentru că există un contrast fascinant între ei și părul negru.

Fotograful a știut exact ce trebuie să poarte pentru a scoate această poză superbă. Și cred că nici nu este machiată.

18. Ochii ei au 3 culori diferite în același timp, nu?

Sunt albaștri, verzi și aurii în același timp.

19. Arată ca un super erou cu ochi de argint!

Am mai văzut persoane blonde cu ochii albaștri ,însă acești ochi au niște umbre mai deschise încât par a fi de argint!

20. Se spune că toți bebelușii se nasc cu ochii albaștri până ajung la culoarea naturală.

Însă acest băiețel a rămas cu ochii așa de la naștere și este tare adorabil!

Ce spune menstruatia despre starea ta de sanatate

Ce spune menstruatia despre starea ta de sanatate

Menstruatia poate fi diferita pentru fiecare femeie in parte in ceea ce priveste frecventa, durata si culoarea si poate transmite multe aspecte despre sanatatea ginecologica a femeilor. Poti astfel observa probleme mai marunte sau mai mari si sa le rezolvi la timp.

Culoare si cantitate. Dr. Alisa Vitti consilier holistic si nutritionist spune ca exista trei culori de baza ale menstruatiei care seamana cu afinele congelate, gemul de capsuni sau sucul de merisoare.

Culoarea afinelor congelate: acesta este un semn al unui nivel ridicat de estrogen in corp. In acest caz menstruatia va fi mai abundenta ceea ce este normal pentru ca uterul este mai gros.

Culoarea mai deschisa asemanatoare gemului de capsuni este cauzata de un nivel scazut de estrogen. Fluxul menstrual este mai scazut sau in intarziere. De multe ori este provocat de utilizarea pastilelor contraceptive.

Culoarea unei menstruatii sanatoase este cea de suc de merisoare.

Daca in timpul menstruatiei apar doar pete ar trebui sa consultati un medic pentru ca acest lucru poate sa indice un dezechilibru hormonal(un dezechilibru al progesteronului si estrogenului provocat de probleme cu tiroida, ovarele sau cu metoda de contraceptie pe care o folositi.), stres, cancer(desi mai rar se poate intampla daca suferi de cancer cervical, uterin si ovarian), infectie.

Dureri menstruale. Durerile menstruale puternice care nu dispar necesita un consult de urgenta la medic. Crampele menstruale sunt efectul unui nivel mai ridicat al hormonului responsabil cu inflamarea. Desi crampele menstruale sunt normale daca sunt foarte puternice si dureaza mai mult de 2 zile trebuie sa va consultati imediat ginecologul. Ar putea fi un semn ca invelisul interior al uterului se regaseste defapt in afara lui, in zona pelviana. Atunci cand aceasta se desprinde nu are unde sa se duca si provoaca dureri. 10 % dintre femei sufera de aceasta problema.